Primarul Comratului – un model de administrare eficientă a unei localități.


Primarul orașului Comrat, Serghei Anastasov, reprezintă un model de administrare eficientă a unui oraș. A lăsat afacerile și a decis că trebuie să facă o schimbare pentru orașul său, iar de la numirea sa în funcția de edil al orașului, a schimbat total fața capitalei UTA Găgăuzia.
Sub timona sa, municipiul a reușit să atragă importante investiții străine din Uniunea Europeană și Turcia. De la instalarea în funcție și până în prezent, primăria municipiului Comrat a atras investiții de peste 300 de milioane de lei moldovenești, bani care au fost investiți în educație, sisteme de aprovizionare cu apă și canalizare, dar și reparația drumurilor și trotuarelor cu pavaj. De asemenea au mai fost reparate casa de cultură și chirurgia spitalului municipal.

Anastasov reprezintă nu doar modelul unui bun administrator, dar este și un exemplu pentru locuitorii autonomiei găgăuze, a reușit să învețe limba română foarte repede și acum este unul din puținii lideri găgăuzi care poate comunica fluent în limba de stat. Acest lucru l-a făscut pe Anastasov să aibă o altă viziune, decât majoritatea liderilor găgăuzi. Acesta, a înțeles că cele mai importante investiții vin din vest, așa că a început să aibă o colaborare destul de strânsă cu instituțiile europene și cu localități din România, municipiul Comrat înfrățindu-se cu trei orașe din România.

Serghei Anastasov reprezintă un bun model de administrare eficientă a unei localități, iar sub egida sa, orașul Comrat înflorește văzând cu ochii, creindu-se condiții tot mai bue pentru dezvoltarea nivelui de trai și mediului de afaceri.

About stefanbejan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *