Martorul unei povești de dragoste.

  • Sunt uneori stări melancolice, care parcă te scufundă în gânduri și idei toxice. Şi totuşi, în acea atmosferă turbure, ajungi să fii martorul unor evenimente, care în ciuda nesimnificației, îţi rămân necontenit prezente în minte. Era o zi călduroasă de vară și mă aflam în Chișinău,
    într-o vizită de studiu. Îmi place să traversez Chișinăul à pied, descoperindu-i piesajele și locuitorii. De această dată, îl găsisem împodobit cu verdeață, ceea ce îl făcea mai puțin sumbru și monoton decât de obicei. După vreo doi km de mers, hotărâsem să fac un popas, pentru a-mi umple plămânii cu fum de țigară. Păstram cu sfințenie acest ritual, de fiecare dată când ajungeam prin insipida capitală a Moldovei. Cum pufăiam lacom din țigară, așezat pe o băncuță, în micul părculeț de lângă Centru pentru Excelență în Construcții, aveam să devin martor a unei impresionante povești de dragoste. La trei pași de mine, stăteau doi tineri, de 18-19 ani, iar în jurul lor puteai simți cum pâlpâie molcom o dragoste pură, dintr-o lume mirifică. – Promiți că nu mă vei uita, rosti el cu o voce morbidă, cuprinzându-i strâns mâinile ei între ale lui, de aveai impresia că urma să-i strivească metacarpienele. Ea, încerca să-l îmbărbăteze, sculptând pe față un zâmbet apatic și după ce urma un „promit că nu te voi uita”, se contopeau într-o îmbrățișare, și își potoleau setea mistuitoare de iubire, sorbindu-și lacom buzele. Băncuța pe care stăteau așezați cei doi, se transformase într-un spațiu dionisiac, acaparată de o iubire paradisiacă. Eu rămăsesem înțepenit pe scaun și auzeam, undeva în depărtare, cum Cupidon plângea în hohote. Atunci mi-am dat seama
    cât de gravă şi de definitivă este această dragoste, orice s-ar fi întâmpla de acum în colo, cei doi nu se mai puteau despărţi, erau legați unul de altul până la moarte și numai moartea le mai putea reda libertatea.
    Între timp aflasem că ea urmează să plece peste hotare, iar el rămânea în țară. Se iubeau, dar acest lucru nu era de ajuns ca să fie împreună. În ochii se putea citit disperarea și un amestec de dragoste pură și ură. O iubea pe ia mai mult de cât orice pe lume și își ura țara, părinții, îl ura pe Dumnezeu și se ura chiar pe el, deoarece capitulase neputincios în fața acestei situații.

About stefanbejan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *