Găgăuzii, românii și Marea Unire.

În anul 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire, eveniment care, la fel ca alte evenimente cruciale din istoria noastră contemporană, a reușit să divizeze din nou societatea moldovenească. O parte dintre locuitorii Republicii Moldova, văd evenimentele de la 1918 și cei 22 de ani sub administrație românească ca pe o salvare a indentității, limbii și culturii naționale, iar cealaltă parte, ca pe niște evenimente triste și nedemocratice. Din cel de-al doilea grup fac parte în special minoritățile etnice de pe teritoriul Basarabiei. Acestea, s-au pronunțat și  la 1918 cel mai vehement împotriva unirii, asta în condițiile în care din cei 46 de reprezentanți ai minorităților etnice, numai doi au votat pentru Unirea Basarabiei cu România. Una din minoritățile care s-a pronunțat cel mai vehement împotriva unirii, a fust găgăuzii. În perioada revoluției comuniste și până la Unirea Basarabiei cu România, populația găgăuză a pledat pentru menținerea Basarabiei în componența Rusiei și au susținut mișcările comuniste din regiune, pronunțându-se împotriva intrării armatei române în Basarabia, dar mai ales unirii.

Găgăuzii consideră Sfatul Țării nereprezentativ.

Istoriografia găgăuză, post-sovietică, critică activitatea Sfatului Țării, considerând organul legislativ nereprezentativ, iar acțiunile majorității, ilegale. Cricile aduse evenimentelor de atunci, au la bază câteva argumente bazate pe date cu caracter etno-demografic. Aceste argumente au la bază recensământului general din Imperiul Rus, din 1897,  de unde aflăm că numărul populației românești din Basarabia scăzuse drastic, și ajunsese de la 76,4 %, la 47,58 %, dar  și unele date colectate de autoritățile române în 1916, aflăm că populația românească din Basarabia o constituia 47, 58 %, adică exact aceleași date pe care le-au oferit autoritățile țariste. Conducându-se după aceste date, istoricii găgăuzi, consideră că Sfatul Țării nu a fost un organ reprezentativ din punct de vedere etnic, numărul moldovenilor fiind prea mare. Adică băștinașii nu ar fi trebuit să fie 105, dar 73. Tot bazându-se pe aceste date ale recensământului, acești istorici, consideră că  găgăuzilor, deoarece reprezentau 2,95 % din totalul populației, ar fi trebuit să li se repartizeze 5 locuri în Sfatul Țării și nu 2.

Găgăuzii împotriva românilor.

Speriați de politica naționalistă a elitei basarabene, dar și de intrarea trupelor române în Basarabia, găgăuzii au organizat mici grupuri de rezistență, existând chiar și ideea creerii, alături de bulgari, a unei republici Bugeac. La ședința deschisă a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917, reprezentantul populației bulgaro-găgăuze, Mihail Stoianov, a criticat aspru activitatea Sfatului Țării, considerând crearea sa ca o activitate separatistă, comparând Basarabia „cu o corabie care a rămas fără căpitan”.

Una din cele mai importante mișcări antiromânești s-a consemnat în localitatea Cubei, acolo unde un grup de peste 300 de localnici, printre care găgăuzii I. Hadjiolglo, K. Iordanov, G. Kara, A. Karaceban, etc au fost înarmați de armata rusă și au atacat armata română. Luând prin surprindere soldații români, bolșevicii găgăuzi au reușit să distrugă un detașament al armatei, dar revenind, în seara de 31 ianuarie, trupele române au distrus grupul de partizani găgăuzi și au obținut controlul asupra localității Cubei. Grupuri de rezistență împotriva armatei române au fost organizate și în alte localități locuite de găgăuzi. De exemplu, un grup de ofițeri ai armatei ruse, ce îmbrățișase între timp valorile bolșevice, au organizat în localitatea Dezghidgea (actualmente în raionul Comrat, UTA Găgăuzia), un detașament militar ce avea drept scop oprirea înaintării armatei române, iar la bătăliile pentru eliberarea Bolgradului și Ismailului de forțele comuniste, a participat și un detașament de găgăuzi în frunte cu fostul soldat al armatei țariste, originar din Chiriet-Lunga (actualmente în raionul Comrat, UTA Găgăuzia), V. Arabadji.

Împotriva unirii, dar salvat de România.

Cei doi reprezentanți ai găgăuzilor din Sfatul Țării au fost Dmitrii Topciu și Nicolai Kara, care nu s-au prezentat la ședința din 27 martie, când s-a votat unirea. Dacă despre Nicolai Kara există puține informații – se cunoaște doar că era originar din Bender (Tighina) – atunci despre celălalt reprezentat al găgăuzilor în Sfatul Țării, Dmitri Topciu, avem la dispoziție mai multe informații. Acest Topciu, era originar din localitatea Tomai (actualmente în raionul Ceadîr Lunga, UTA Găgăuzia) și deși nu a fost de acord cu unirea de la 27 martie, a fost ales în anii 1920-1940, în repetate rânduri deputat în Parlamentul României. Odată cu reanexarea Basarabiei în 1940, acesta, de frica terorii comuniste, a emigrat la București.

Este clar că populația găgăuză din Basarabia vedea în Regatul Român un pericol, dacă ne gândim că aceștia urmau să fie integrați într-un spațiu cultural nou, străin, fără să cunoască limba română. Acest lucru a provocat o repulsie și fobie față de România, iar reacție armatei române a fost de multe ori destul de dură, recurgând la metode neortodoxe, fie îi împușca pe revoluționari, fie chiar îi spânzura. Aceste acțiuni ale soldaților români, au rezultat apariția primilor germeni ai românofobiei și care s-au păstrat memoria colectivă, germeni hrăniți mai apoi cu o intensă propagandă sovietică.

About stefanbejan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *