Alegătorii lui Baraba.



Cu toții cunoaștem scena biblică în care guvernatorul Iudeei, Ponţiu Pilat, a oferit poporului șansa de a-l salva pe Iisus de la moarte, întrebându-i: „Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care Se zice Hristos?” Atunci poporul hotărâse să-l aleagă pe tâlharul Baraba și nu pe Iisus.
Pe moldovenii, care aproape în totalitate sunt creștini, se pare că îi urmărește și astăzi această alegere. Puși de numărate ori, de-a lungul timpului, să alegem între bine şi rău, noi am continuat de cele multe ori să ratăm şansa de a face cea mai bună alegere, fără a învăţa absolut nimic de la istorie.
Atunci ca și acum, mulțimea a fost convinsă de așa zișii înțelepți ai poporului, ca să ceară eliberarea lui Baraba, iar pe Iisus să-L codamne la moarte, înțelepți care erau mâniați de faptul că Iisus a criticat viața somtuoasă pe care aceștia o duceau pe spatele poporului, și le era frică că ar fi putut să-și piardă privilegiile oferite de guvernator. Noi, moldovenii, ori de câte ori am avut ocazia, am călcat pe greble și am dat cu capul în fiecare stâlp ce ni s-a ivit în cale.
Unii sunt conștienți că au greşit de-a lungul timpului, dar pun greșeala lor pe seama neputinţei în fața tâlharilor, fiind mult mai uşor să-i cedezi decât să-l înfrunţi, în timp ce alţii nici nu realizează că au ajuns să elogieze tâlharii și să-i idolatrizeze. E greu să facem dinstincție între rău şi bine, deoarece televiuziunile de propagandă ni le servesc în mod amestecat şi confundat, creându-ne aceeaşi derută pe care le-au provocat-o iudeilor mai marii poporului altădată.
Și de ce îl alegem noi mereu pe Baraba? Poate pentru că Baraba este mai aproape de noi, este unul dintre noi, pe care mentalitatea noastră colectivă la zămislit și l-a înaintat acolo sus pentru a fi mereu ales de popor.

About stefanbejan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *